Tehnologie

Hermes Agent: ce este, cum il instalezi si cat costa

Hermes Agent e gratuit, modelul nu: ce este agentul Nous Research, cum il instalezi si pe Windows, ce platesti cu Claude si ce setari de siguranta schimbi.

Cosmin-Anton Mihoc
11 min de lectură
Hermes Agent: ce este, cum il instalezi si cat costa

Cuprins

Indice dei contenuti (25 sezioni)

Hermes Agent este un agent AI open source creat de Nous Research, gratuit si cu licenta MIT, care ruleaza pe calculatorul tau sau pe un server si invata din munca pe care i-o dai: isi creeaza skill-uri, pastreaza o memorie intre sesiuni si iti raspunde inclusiv pe Telegram, WhatsApp sau Slack. Programul nu costa nimic. Platesti modelul AI pe care il conectezi, sau nimic daca folosesti un model local cu Ollama.

La 5 noiembrie 2026, repository-ul are peste 260.000 de stele pe GitHub. In romana insa aproape ca nu exista ghiduri: gasesti doar videoclipuri si articole in engleza, multe ramase la versiunile din primavara, cand Windows inca nu era suportat nativ.

Mai jos gasesti ce este Hermes Agent, cum il instalezi azi pe Windows, Mac, Linux si Android, cat costa de fapt cu Claude, ChatGPT sau un model local si ce setari de siguranta schimbi inainte sa ii dai acces la ceva important.

Ce este Hermes Agent

Hermes Agent este un agent generalist. Nu e doar un asistent pentru programare, ci un program care foloseste unelte (terminal, fisiere, browser, cautare web, servere MCP) ca sa duca la capat sarcini in mai multi pasi.

Diferenta fata de Claude Code sau Codex este bucla de invatare. Dupa o sarcina complexa, Hermes scrie un skill, adica un document cu procedura care a functionat, si il imbunatateste data viitoare. In plus, tine o memorie despre tine si proiectele tale si poate cauta in conversatiile vechi.

Functiile principale ale lui Hermes Agent, pe scurt:

  • Interfata completa in terminal, cu istoric, comenzi slash si rezultatul uneltelor afisat in timp real.
  • Gateway de mesagerie: un singur proces pentru Telegram, Discord, Slack, WhatsApp, Signal si email.
  • Skill-uri si memorie: skill-uri create singur, compatibile cu standardul deschis agentskills.io, memorie gestionata de agent si cautare in sesiuni.
  • Automatizari programate: un planificator cron integrat, cu sarcinile descrise in limbaj natural si rezultatul trimis pe o aplicatie de mesagerie.
  • Sub-agenti pentru lucru in paralel.
  • Sase medii pentru comenzi: local, Docker, SSH, Modal, Daytona si Vercel Sandbox.
  • Orice model: Nous Portal, OpenRouter, OpenAI, Anthropic, un endpoint compatibil sau un model local, schimbat din hermes model.

Daca ai lucrat deja cu skill-urile din Claude, conceptul e acelasi pe care l-am explicat in ghidul despre cum creezi un skill de la zero. Diferenta este ca aici agentul le scrie singur.

Cum instalezi Hermes Agent

Azi ai doua variante oficiale: aplicatia desktop, daca nu vrei terminal, si instalarea din linia de comanda.

Hermes Desktop pe Windows si Mac

De pe site-ul oficial descarci pachetul pentru sistemul tau:

  • Windows: deschizi fisierul .appinstaller cu App Installer din Windows, care instaleaza pachetul MSIX semnat.
  • macOS: deschizi DMG-ul si copiezi Hermes.app in Applications. Atentie: merge doar pe Mac cu Apple Silicon, Mac-urile cu procesor Intel nu sunt suportate.

Pachetul desktop contine deja agentul, Python si dependintele, deci la prima pornire nu compileaza nimic.

Instalare din terminal pe Linux, macOS si WSL2

curl -fsSL https://hermes-agent.nousresearch.com/install.sh | bash
source ~/.bashrc
hermes

Scriptul descarca codul, pregateste Python 3.14, Node.js, ripgrep si FFmpeg intr-un mediu separat si instaleaza si un Chromium dedicat pentru navigare. Daca nu ai nevoie de browser, adaugi --skip-browser.

Instalare pe Windows nativ

Fata de primele ghiduri, azi Hermes merge pe Windows si fara WSL. In PowerShell:

iex (irm https://hermes-agent.nousresearch.com/install.ps1)

O problema des intalnita: unele antivirusuri marcheaza uv.exe din folderul Hermes ca malware. Documentatia spune ca e o alarma falsa, dar nu adauga exceptii orbeste: procedura oficiala explica cum verifici fisierul inainte sa autorizezi folderul.

Android, Docker si server

  • Android: exista un pachet pentru Termux pe dispozitive aarch64, cu repository semnat. Nu folosi scriptul pentru desktop.
  • Docker: exista o imagine cu datele montate intr-un volum, comoda pentru un server.
  • VPS: proiectul spune ca ajunge un VPS ieftin. Are sens daca vrei un agent pornit non-stop care iti raspunde pe Telegram.

Prima pornire

Dupa instalare rulezi hermes setup: asistentul configureaza modelul, uneltele si aplicatiile de mesagerie. Daca ceva nu merge, hermes doctor iti spune ce lipseste.

Ce model folosesti cu Hermes Agent

Hermes Agent nu vine cu un model inclus, trebuie sa conectezi unul. Ai patru variante:

  1. Nous Portal: abonamentul Nous Research cu acces la peste 300 de modele si la unelte precum cautare web, generare de imagini si browser in cloud, activat cu hermes setup --portal.
  2. OpenRouter sau o cheie API directa de la OpenAI, Anthropic, Google sau altii, platita la consum.
  3. Un abonament de consumator conectat prin OAuth, cu regulile din sectiunea despre costuri.
  4. Un model local prin Ollama, llama.cpp, vLLM sau LM Studio.

Hermes Agent cu Ollama: limita de 64K

Hermes cere minimum 64.000 de tokeni de context ca sa lucreze cu unelte. Cu ferestre mai mici refuza sa porneasca. Aici se impotmolesc cei mai multi, pentru ca Ollama nu foloseste implicit tot contextul modelului: sub 24 GB de VRAM porneste de la 4.096 de tokeni.

Trebuie deci sa maresti contextul, de exemplu cu variabila OLLAMA_CONTEXT_LENGTH sau cu num_ctx in Modelfile, si sa il declari si in configurarea Hermes. Mai mult context inseamna mai multa memorie ocupata, asa ca alege modelul dupa tabelul meu cu cele mai bune LLM locale, in functie de RAM.

Endpoint-ul Ollama se configureaza la fel ca la Claude Code cu Ollama: un URL compatibil OpenAI pe localhost:11434/v1, fara cheie.

Cat costa Hermes Agent

Programul este gratuit, licenta MIT, inclusiv pentru uz comercial. Costul real vine din model, iar aici documentatia oficiala face o precizare pe care nu o gasesti in alte ghiduri.

Hermes Agent cu abonamentul Claude

  • Claude Pro: nu merge. Abonatii Pro nu pot folosi conectarea prin OAuth.
  • Claude Max: merge doar daca ai cumparat credite de utilizare extra, iar Hermes consuma doar acele credite. Cota inclusa in Max, cea pe care o folosesti in Claude Code, ramane neatinsa. Pe scurt: platesti separat chiar daca mai ai loc in cota abonamentului.
  • Cheie API Anthropic: varianta curata. Platesti pe tokeni, la tariful API standard, independent de orice abonament. Daca nu ai creat-o inca, urmeaza ghidul meu despre cheia API Claude.

Ce include fiecare plan Claude, cu preturile in dolari si echivalentul in lei, gasesti in pagina despre cat costa Claude.

Cu ChatGPT, Gemini si altii

  • Abonament ChatGPT: conectarea prin OAuth exista si foloseste modelele Codex, dar documentatia nu spune inca cum se contorizeaza consumul fata de limitele planului. Urmareste-l din panoul OpenAI.
  • Google AI Pro sau Ultra: nicio conectare documentata. Ai nevoie de o cheie API Gemini, iar nivelul gratuit se poate termina dupa cateva tururi, pentru ca Hermes face mai multe apeluri la model pentru fiecare cerere.
  • Model local: zero costuri de API, dar platesti hardware si curent.

Pentru o firma din Romania mai e un detaliu: abonamentele si creditele API se platesc in dolari, cu cardul, catre furnizori din afara tarii. Discuta cu contabilul cum se inregistreaza factura si TVA-ul (de regula taxare inversa) inainte sa pui agentul in productie.

Sfatul practic: indiferent de furnizor, pune o limita de cheltuieli pe cheie inainte sa lasi Hermes pornit cu cron. Un agent care lucreaza noaptea nu se opreste cand ti se termina bugetul, decat daca il obligi tu.

Siguranta: setarile pe care le verifici imediat

Un agent care ruleaza comenzi, citeste fisiere si raspunde oricui ii scrie pe Telegram e pe cat de puternic, pe atat de riscant. Cand evaluez un agent pentru o firma, asta e partea pe care o verific prima. Hermes are un model de securitate pe opt niveluri; acestea conteaza cel mai mult.

Aprobarea comenzilor periculoase

In fisierul ~/.hermes/config.yaml, cheia approvals.mode are trei valori:

  • smart (implicit): un model auxiliar evalueaza riscul. Aproba singur comenzile inofensive, le blocheaza pe cele clar periculoase si te intreaba in cazurile neclare.
  • manual: cere mereu confirmare la comenzile periculoase. Pe asta o setez pe o masina cu date de clienti.
  • off: niciun control, ca modul --yolo. Doar in medii de test pe care le poti sterge.

Pentru job-urile programate si sesiunile fara nimeni in fata ecranului, valoarea implicita este deny: comanda periculoasa e blocata. Las-o asa.

Lista neagra si regulile tale

Unele comenzi, cum ar fi stergerea radacinii discului sau scrierea direct pe un dispozitiv, sunt blocate mereu, chiar si in YOLO. Peste ele poti adauga reguli proprii cu approvals.deny:

approvals:
  deny:
    - 'git push --force*'
    - 'dd if=* of=/dev/*'

Cine poate vorbi cu agentul

Pe gateway seteaza mereu lista de utilizatori autorizati sau asocierea prin mesaj direct. Fara ea, oricine iti gaseste botul ii poate cere sa ruleze comenzi pe masina ta. E aceeasi problema pe care am descris-o la Claude Code pe Telegram.

Izolare

Daca Hermes lucreaza pe codul sau documentele altcuiva, foloseste mediul Docker in loc de cel local: comenzile ruleaza intr-un container cu privilegii reduse. Pentru o izolare mai stricta merg aceleasi solutii ca la ceilalti agenti, de exemplu Docker Sandbox sau NVIDIA OpenShell.

Hermes Agent vs OpenClaw si Claude Code

Sunt trei unelte care se suprapun doar partial:

  • Hermes Agent: agent personal pornit non-stop, care invata si lucreaza si cand nu esti la calculator. Punctul forte e bucla skill-uri plus memorie.
  • OpenClaw: agentul open source de la care vin multi utilizatori Hermes, puternic pe integrari si pe lucrul in echipa.
  • Claude Code: ramane unealta pe care o aleg pentru programare pe un repository, cu un model de top si un flux gandit pentru cod. Pentru alternative open source in terminal am comparat Claude Code, OpenCode si Codex si am scris despre Pi coding agent.

Daca folosesti deja unul dintre ei, Hermes importa setarile, memoriile si skill-urile din OpenClaw, Claude Code, Codex CLI si Cursor. Comanda este hermes import-agent, cu optiunea --dry-run ca sa vezi inainte ce ar copia. Cheile API din OpenClaw sunt importate doar daca ceri explicit.

Cand as folosi Hermes Agent intr-un IMM

Il vad potrivit pentru sarcini repetitive si cu risc mic, unde conteaza ca agentul sa tina minte cum se fac lucrurile:

  • un rezumat de dimineata pe Telegram sau WhatsApp cu emailuri, tichete sau stiri din domeniu;
  • verificari de noapte pentru site-uri si certificate SSL, cu alerta doar daca ceva nu e in regula;
  • ciorne repetitive pe care un om le verifica inainte de trimitere.

Nu l-as lega insa de ERP, banca sau datele personale ale clientilor fara un proiect clar: permisiuni minime, mediu izolat, loguri si un model ales si in functie de unde ajung datele. GDPR se aplica la fel ca in restul UE, iar in Romania autoritatea care verifica este ANSPDCP. Cu un model in cloud, cererile ies din firma; cu un model local nu, dar ai nevoie de hardware potrivit.

Daca vrei un agent care sa lucreze pe procesele firmei tale, cu aceste reguli gandite de la inceput, vezi cum lucrez pe pagina despre agenti AI pentru firme si pe cea despre automatizari AI. Pentru o imagine mai larga am si un ghid complet despre agenti AI pentru afaceri.

Intrebari frecvente despre Hermes Agent

Ce este Hermes Agent?

Este un agent AI open source de la Nous Research, cu licenta MIT, care executa sarcini cu unelte precum terminalul, fisierele si browserul, isi creeaza skill-uri din experienta si pastreaza memoria intre sesiuni.

Hermes Agent are aplicatie?

Da. Hermes Desktop exista pentru Windows (pachet MSIX) si pentru Mac cu Apple Silicon, plus un pachet pentru Android prin Termux.

Pe ce aplicatii de mesagerie merge Hermes Agent?

Telegram, Discord, Slack, WhatsApp, Signal si email, toate dintr-un singur proces de gateway.

Citeste si

Concluzie

Hermes Agent este azi unul dintre cei mai completi agenti open source: se instaleaza in cateva minute chiar si pe Windows, merge cu modelul pe care il preferi si devine mai util pe masura ce il folosesti. Doua lucruri nu trebuie gresite: costul modelului, mai ales daca te gandeai sa folosesti abonamentul Claude, si setarile de siguranta inainte sa il legi de Telegram.

Daca vrei sa afli daca un agent ca Hermes are sens in afacerea ta, scrie-mi: iti raspund eu.

Distribuie acest articol
Ai întrebări? Contactează-mă

Ești gata să-ți dai viață proiectului?

Contactează-mă ca să discutăm ideea ta și să primești o ofertă gratuită.

Să începem împreună